Jimmy Dub lansează azi imnul verii 2016!

Pe ritmuri dance, cel mai fierbinte single al verii vine însoțit de un video pe măsură, filmat tocmai la carnavalul din Tenerife. Jimmy Dub aduce veselia și pofta de distracție de peste mări și oceane, iar energia molipsitoare te invită la dans!

Cine nu-și dorește o vară colorată și fierbinte ca cea din Tenerife?

Jimmy Dub, pe numele sau Năstase Octavian, este un tânăr artist născut în București, care și-a descoperit vocația pentru muzică la frageda vârstă de 7 ani, urmând incursiunea cu lumea dansului, iar mai apoi devenind DJ.

În 2010 lansează hitul Monday, scris de Connect-R, care devine un succes instant atât în România, ajungând în top 5 cele mai difuzate piese, cât și peste hotare, ocupând poziții fruntașe în top-urile muzicale din Bulgaria, Turcia și Albania.

Vara lui 2011 îl readuce sub lumina reflectoarelor cu o nouă piesă Sunglasses, alături de John Rivas, care îi asigură și premiul de Best New Artist la Romanian Top Hits 2011.

Motivat de succesul primului single, Jimmy Dub continuă ascensiunea pe piața internațională cu următoarele single-uri, printre care și Ese Amor, o piesă alături de Andeeno Damassy care l-a propulsat în topurile din Albania, Turcia, Cipru și Bulgaria.

Despre noua creație, Jimmy Dub declară: „Piesa a luat naștere anul trecut în august în studiourile Rappin’ On Production! Este o piesă de vară în care eu am încredere 100%. Am mers și am filmat clipul în Tenerife în regia lui Lucian Bărbulescu. Am filmat timp de 6 zile la carnavalul din Tenerife. Au fost și momente amuzante care sunt greu de reprodus. Sper să ajungă la inimile voastre atât piesa cât și clipul.”

Noi suntem siguri de asta și te invităm să te dezlănțui la dans pe ritmurile Bara Bara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here