AVINCIS, simbolul renaşterii vinurilor româneşti, sub semnul tradiţiei şi modernităţii, marchează cinci ani de la deschiderea cramei  sale, situată pe domeniul de familie Vila Dobruşa , în regiunea dealurilor subcarpatice, la porţile mănăstirilor din nordul Olteniei.

Povestea AVINCIS a început în anul 2007, când Valeriu şi Cristiana Stoica şi-au descoperit pasiunea pentru vin în timpul unei vizite la casa din Drăgăşani a familiei Cristianei. Deşi nici unul nu părea să aibă profil de podgorean – amândoi conduc o renumită societate de avocaţi din Bucureşti – au decis să restaureze casa copilăriei Cristianei şi să refacă via rămasă în paragină.

S-au pus astfel bazele proiectului de a restitui farmecul de odinioară podgoriei din regiune, care cunoscuse perioada sa de glorie la sfârşitul secolului al XIX-lea. În 2011, familia Stoica a inaugurat crama AVINCIS de pe domeniul de familie  Vila Dobruşa, Drăgăşani, aşezată pe o colină mângâiată de soare, asemenea podgoriilor renumite din Champagne, Castilia, Chile şi Napa Valley.

Noua cramă, proiectată de arhitectul Alexandru Beldiman, se remarcă prin arhitectura modernă şi inedită şi găzduieşte evenimente exclusiviste şi degustări de vin.

Pentru a construi pe termen lung personalitatea viei lor, Valeriu şi Cristiana Stoica au apelat la serviciile tânărului şi talentatului oenolog francez Ghislain Moritz, absolvent al Universităţii din Dijon, cu experienţă în vinificaţie dobândită în Franţa.

“Au fost ani de muncă intensă şi a durat ceva până când am obţinut primul vin cu care să ne mândrim. Din acel punct, însă, AVINCIS  a devenit un nume de referinţă pe piaţa vinurilor din România şi din străinătate, dovadă stând distincţiile obţinute de vinurile noastre anul trecut, la prestigioase competiţii de profil”, a declarat Cristiana Stoica.

În 2015, trei dintre vinurile produse în România de AVINCIS: Crâmpoşie Selecţionată 2013, Cuvée Andrei – Cabernet Sauvignon 2011 şi Fetească Regala & Pinot Gris 2013, au primit medalia de bronz în cadrul concursului internaţional DECANTER World Wine Awards, o competiţie riguroasă  al cărei juriu a fost format din 240 de profesionişti, dintre care 85 au titlul de „Master of wine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here