Un studiu publicat cu ocazia Zilei Internaționale a cafelei plasează România pe harta țărilor în care cafeaua de dimineață este un ritual răspândit. Potrivit thetelegraph.co.uk, un român consumă anual aproximativ 2,3 kilograme de cafea.

Poate că este vorba și de autosugestie, dar nu mă pot trezi complet fără să trec, la rândul meu, prin acest ritual. Primul drum pe care îl fac după ce m-am ridicat din pat este spre bucătărie, pentru a porni espressorul. Peretele din dreptul mesei este acoperit cu un tapet pe care sunt cești și boabe de cafea. Este un decor care îmi dă o stare aparte.

Evident, când m-am mutat în noua locuință și am căutat scaune de bucătărie, am vrut ca nuanța să se încadreze în conceptul spațiului. Nu aveam un buget prea generos, așa că mi-am întrebat un amic care lucrează în domeniul mobilei dacă știe de ceva promoții la scaune. Mi-a transmis pe Whatsapp un link: promotii-scaune.ro, cu asigurarea că acolo voi găsi tot ce am nevoie.

A început să mă pasioneze subiectul

Inițial, singura condiție pe care o fixasem pentru un scaun de bucătărie era să aibă o nunață de maro, ca să se potrivească cu tapetul. Accesarea site-ului respectiv m-a pus, însă, în încurcătură, pentru că am văzut că „problema” nu era deloc simplă. Aveam de ales dintre peste 50 de tipuri de scaune, confecționate din materiale diferite, cu diverse structuri de rezistență și cu design particular. Toate sunt la reducere și nu mă refer la discounturi simbolice, de 5-10%, doar de dragul de a trage o linie orizontală peste prețul inițial, ba dimpotrivă!

Nu sunt tipicar de felul meu, dar a început să mă pasioneze subiectul și am citit despre avantajele și dezavantajele fiecărui material și fiecărei structuri. Am aflat că este bine să aleg materiale care pot fi curățate cu ușurință, de preferat impermeabile, din oțel inoxidabil sau alte materiale metalice, realizate din MDF etc. Acestea se adaptează la stilurile de bucătărie foarte populare în zilele noastre și, cel mai important, pot fi găsite într-o gamă largă de culori.

 

Totul adaptat la spațiu

A trebuit să mă orientez și în funcție de spațiul pe care îl aveam la dispoziție. Nu este deloc un aspect de neglijat, pentru că scaunul de bucătărie trebuie să contribuie la funcționabilitatea per ansamblu a bucătăriei, nu să fie un element obstrucționist, pe lângă care trebuie să te strecori pentru a ajunge dintr-un loc în altul. Când trebuie să te miști repede, este enervant să te oprești pentru a muta scaunul de care nu poți să treci.

Scaunele de lemn sunt mai voluminoase, așa că am optat pentru un scaun de bucătărie pe structură metalică tapițat de piele ecologică premium, cu spătarul ușor înclinat, ca să mă pot lăsa puțin pe spate atunci când savurez cafeaua.

Este important să începi ziua simțindu-te confortabil și la fel de important este să te relaxezi în bucătărie seara, întors acasă după o zi obositoare, care ți-a pus la grea încercare abilitatea de a-ți stăpâni nervii.

Efectul antistres în trei pași

Tot mai mulți specialiști în domeniu vorbesc despre efectul antistres, pe care trebuie să îl îndeplinească bucătăria modernă. Dintre factorii care contribuie la realizarea acestui efect, aș menționa trei:

  1. Stilul. Pentru a reduce anxietatea, stilul bucătăriei în care aceasta este decorată trebuie să fie o reflexie a personalității tale. Dacă ești o persoană energică, orientată către nou, o bucătărie cu mobilă demodată te va indispune. Acest spațiu nu te poate încărca cu energie decât dacă are temperamentul tău.
  2. Culorile. Probabil că ai auzit de terapia cromatică de utilizare a culorilor în scopul echilibrării energiei corpului, care acționează unitar asupra minții, corpului și sufletului, încărcând rezervele de energie ale pielii și ale organelor interne și crescând imunitatea organismului.
  3. Roșul înseamnă viață și energie. Portocaliul este culoarea bucuriei și a distracției. Galbenul este exprimarea propriului eu. Verdele guvernează circulația, inima și emoțiile. Albastrul aduce în casă armonie și liniște. Violetul te ajută să-ți găsesti pacea interioară. Și așa mai departe.
  4. Locul unde te așezi. Scaunele din bucătărie joacă și ele un rol esențial pentru eliberarea de stres. Confortul vizual este incomplet fără destinderea fizică pe care o simți atunci când stai la masă.

 

Dacă nu ai fost atent la aceste detalii, încearcă să îți transformi bucătăria într-o sursă de stare de bine. Vei vedea că ți se va schimba întreaga viață.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here