„Fan” are premiera mondială pe 15 aprilie şi intră şi în cinematografele din România. Actorul din rolul principal, Shah Rukh Khan, este fără doar şi poate omul care se bucură de una dintre cele mai solide baze de bani la nivel global, va juca acum rolul celui mai mare fan… al lui însuşi, în următorul film marca YRF, FAN. Greg Cannom, renumitul maestru al machiajului de efecte speciale, care a început să lucreze la look-ul lui Shahrukh pentru film, a petrecut, recent, o perioada considerabilă de timp la studio, împreună cu actorul, regizorul Maneesh Sharma şi producătorul Aditya Chopra.

Greg, care nu mai are nevoie de nici o introducere, a fost nominalizat de nouă ori la Premiile Oscar şi a câştigat trei Premii Oscar pentru înfăţisările memorabile pe care le-a creat pentru filmele “Strania poveste a lui Benjamin Button” (2008), “Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit” (1993) şi “Dracula” (1992), asta pe lânga o serie de alte premii de prestigiu. În 2005, împreună cu Wesley Wofford, el a primit un premiu pentru tehnică din partea Academiei pentru elaborarea materialului special, folosit la machiajul din filmele artistice.

Referindu-se la înfăţişare, Maneesh a precizat: “Încercăm să oferim publicului o înfăţişare nemaivăzută a lui Shahrukh, lucru care reprezintă o provocare pentru noi şi, totodată, ceva captivant pentru privitor. Este de la sine înţeles faptul că acest lucru va fi ţinut secret până la apariţia primei imagini oficiale a filmului.” Regizat de Maneesh Sharma şi produs de Aditya Chopra, FAN a fost scris de Habib Faisal, iar filmările au început la mijlocul anului 2014. Filmul are premiera mondială pe 15 Aprilie 2016.

Sinopsisul filmului!

Într-o lume a etichetelor, uităm foarte uşor cine sunt cei care i-au transformat în staruri, superstaruri şi megastaruri pe sportivi, pe cântăreții pop și pe actorii chipeşi – FANII. Fiecare FAN are propria sa relaţie personală cu eroul său – este aproape ca o poveste de dragoste. FAN este povestea lui Gaurav (Shah Rukh Khan), un tânăr de 20 şi ceva de ani, a cărui lume se învârte în jurul mega-starului de cinema Aryan Khanna (Shah Rukh Khan) sau… “Dumnezeu”, aşa cum îl numeşte el. De pe străzile lăturalnice din Delhi, tânărul Gaurav pornește într-o călătorie spre orașul viselor, Mumbai, pentru a-i ura idolului său la mulţi ani, cu ocazia zilei sale de naştere. La urma urmei, este cel mai mare fan al lui Aryan şi chiar seamănă izbitor cu acesta. Prin urmare, cât de greu ar putea fi pentru Gaurav, cel mai mare fan din lume, să obţină o întâlnire cu cel mai mare star din lume?

Când lucrurile nu merg conform planului, dragostea si pasiunea lui Gaurav pentru “Dumnezeul” lui se transformă într-o obsesie periculoasă ,care depăşeşte limitele firescului. În acest film intens, care te va ţine cu sufletul la gură, se analizează personalităţile şi caracterele celor doi, Gaurav şi Aryan. Aceştia descoperă, în ei înşişi, OAMENI despre a căror existenţă  nici nu ştiau. Vei ajunge sa te întrebi de care dintre aceştia să îţi fie milă şi pe care să îl susţii. Dar oare poţi alege? La urma urmei, şi superstarurile sunt tot oameni, dar fiecare dintre noi este, de asemenea, un fan.

Genul filmului – Dramă | Thriller

Echipa filmului În rolul principal: Shah Rukh Khan

Regia: Maneesh Sharma

Scenariul: Habib Faisal

Producător: Aditya Chopra

Distribuitor mondial: Yash Raj Films

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here