În 2016, în aprilie, povestea lui Rudyard Kipling, Cartea Junglei, are parte, de o nouă ecranizare, regizată de Jon Favreau. Desenul neratat de niciun copil născut după 1967, merită din plin vizionat la cinema atât de părinți cât și de copii.

Cine îți mai aduce aminte de celebrul urs Baloo sau de micuțul Mowgli? În 2016, ne readucem aminte de un desen animat extrem de îndrăgit de copii, desen după care majoritatea celor mici la vremea vizionării începând cu anul 1967, „bursc credeau” că sunt copii junglei.

Filmul nu este un desen cum probabil vă gândiți, personajul lui Mowgli este jucat chiar de un copil, care se descurcă foarte bine. Singurele personaje realizate în studio sunt animalele, în rest avem parte de o realitate cât mai bine realizată.

Mowgli este puiul de om, orfan crescut de o haită de lupi, în frunte cu lupoaica Raksha chiar în juglă. Pe parcursul filmului, puiul de om este alungat de lângă haita sa de lupi de Shere Khan, un înfricosător tigru. Mowgli este văzut ca o amenințare pentru junglă pentru că este om iar percepția tigrului și a altor animale din pădure nu este chiar cea mai bună.

Pentru că nu mai este sigur în pădure, vânat de Shere Khan, micuțul alege să părăsească pădurea și se aventurează tot mai departe de locurile pe care le cunoștea, sub îndrumarea celui care l-a descoperit când era foarte mic în pădure, panterea neagră Baghera.

Pe parcursul drumului său spre civilizație și oameni, personajul principal îl întâlnește pe ursul Baloo, alături de care petrece ceva timp. Aventurile nu se despart de Mowgli, ursul Baloo apelează la acesta pentru a culege fagurii cu miere, realizați de albine. Frica de înălțime îl ținea departe pe urs de miere, iar micuțul se dovedește ajutorul perfect la momentul potrivit.

Padurea ascunde multe capcane pentru puiul de om, existau multe creaturi care au încercat să profite de acesta. Pionul Kaa, cucerește prin vocea seducătoare cât și privirea hipnotizantă, King Louie un cimpanzeu care dorește să afle de la copil secretul florii de culoare roșie, focul.

Mergeți la cinema pentru vizionare, acesta este în variată subtitrată iMAX 3D cât și cu dublaj. Pentru cei mici, vă recomand varianta dublată, iar dacă copii știu deja să citească, cu siguranță o să fie uimiți de efectele 3D de la iMAX.

Cartea junglei 2016, merită să fie vizionat indiferent de vârstă pentru că este o lecție perfectă pentru cei mici dar și pentru cei mari de determinare și respect față de cei alături de care crești.

Trailer Cartea junglei/ Jungle Book 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here